Festivalul Medieval al Cetatii Rāsnov
Festivalul Medieval al Cetatii Rāsnov
22 iulie 2012 - 24 iulie 2012

Avem placerea de a va face cunoscut ca, in perioada 22-24 Iunie A.D. 2012, va avea loc Editia  a doua a a “FESTIVALULUI MEDIEVAL AL CETATII RASNOV” si a celebrarii Sf. Ioan Botezatorul, patronul spiritual al Ordinulului nostru. Evenimentul face parte din programul regional de dezvoltare al turismului medieval  promovat de Marele Priorat Autonom Ospitalier, Spiritual si Militar al Ordinului Sfantul Ioan din Ierusalim, initiat in anul 2011. Atmosfera creata pe parcursul celor doua zile - prin spectacolele, defilarea cavalerilor, tabara medievala turnirul si bucatele servite - va realiza un moment  de traire medievala in spiritul nobil si cavaleresc. In aceste clipe, suntem onorati de a avea, alaturi de Doamnele, Cavalerii, Domnitele si Demnitarii Ordinului Sfantului Ioan din Ierusalim - Cavaleri de Malta -, pe toti prietenii care simt si cred in valorile nobile cavaleresti si in rolul pe care il ocupa acestea in dezvoltarea “Societatii cu scop umanitar”.
malta

Cavalerii continua să scrie istorie la Rāşnov. Dreptatea, curajul, credinta si onoarea sunt doar cāteva dintre virtutile admirate de secole īntregi īn traditia cavalerească. Ordinu lCavalerilor de Malta - Cavalerii Ioaniti sau Cavalerii Ordinului Sfāntului Ioan cum mai este el cunoscut - este unul dintre cele mai vechi si mai respectateordine existente vreodată īn istoria medievală. Traditia sa īndelungată face ca Festivalul Medieval al Cetătii Rāsnov sa fie un eveniment unic pe plan national si european.

Programul Festivalului

Vineri, 22 Iunie 2012:

• 12:00 Plecare din Bucuresti, din fata Ateneului Roman, pentru cei care au achitat acest serviciu

• 15:00 Inregistrarea participantilor la secretariatul Festivalului, deschis in incinta Primariei Rasnov

• 15:30 Transferuri, pentru cei care au achitat acest serviciu, din fata Primarie catre Hoteluri

• 16:30 Transferuri, pentru cei care au achitat acest serviciu, de la hoteluri catre tabara medievala

• 17:00 Deschiderea celei de a doua editii a Festivalului Medieval al Cetatii Rasnov Serbare Cavalereasca in tabara medievala amenajata pe platoul de la baza cetatii; Turnir si expozitie de arme medievale, , Atelier Medieval de Tir cu arcul si de manuire a Sabiei.

• 22:00 Transferuri, pentru cei care au achitat acest serviciu, catre Hoteluri

 
Sambata, 23 Iunie 2012:

• 08:30 Mic dejun;

• 10:30 Transferuri, pentru cei care au achitat acest serviciu, catre sala de ceremonie

• 11:00 Ceremonie si activitati specifice Ordinului la care participa numai Nobilele Doamne si Nobilii Cavaleri,(Tinuta adecvata pentru ceremonie si parada ulterioara ceremoniei)

• 13:00 Discursuri oficiale ale Autoritatilor Locale si ale deMnitarilor Ordinului

• 13:30 Parada Cavalerilor catre Cetatea Rasnov cu vizitarea acesteia;

• 14:30 Vizitarea tabarei medievale de la baza cetatii;

• 16:00 Transferuri, pentru cei care au achitat, acest serviciu catre hoteluri

• 19:00 Balul de Caritate al Ordinului (Tinuta ceremoniala de seara)

• 24:00 Transferuri, pentru cei care au achitat acest serviciu, catre Hoteluri

 
Duminica, 24 Iunie 2012:

• 08:30 Mic dejun si eliberarea camerelor

• 10:30 Transferuri, pentru cei care au achitat acest serviciu, catre Biserica Sf. Nicolae Vechi

• 11:00 Slujba cu ocazia celebrarii Sfantului Ioan Botezatorul, patronul spiritual al Ordinului Cavalerilor de Malta, la Biserica Ortodoxa Sfantul Nicolae Vechi;

• 11:30 Deplasare catre Castelul Bran

• 12:00 Vizitarea Castelului Bran, edificiul care ne readuce in minte imaginea Reginei Maria a Romaniei Mari, pe care Ordinul a celebrat-o in cadrul Festivalului Regina Maria Balcik. Turul este unul organizat pentru Cavaleri si Doamne si pentru invitatii acestora. Ghidul ne va prezenta aspecte comune din istoria Cavalerilor si a Castelului Bran.

• 14:00 Inchiderea Festivalului Medieval al Cetatii Rasnov

• 16:00 Plecare organizata, pentru cei care au achitat acest serviciu, spre bucuresti,

Pentru detalii si inscriere va rugam accesati site-ul: www.fmcr.ro / www.sosjj.

 

 

 

MAI 2019
L M M J V S D
  0102030405
06070809101112
13141516171819
20212223242526
2728293031